Cristofor I. Simionescu (n. 17 iulie 1920, Dumbrăveni, în fostul județ Botoșani - d. 6 august 2007, București) a fost un inginer chimist român, membru titular (1963) al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. Specialist în domeniul chimiei macromoleculare, a efectuat studii în domeniul chimiei lemnului și celulozei, a polimerilor și a copolimerilor grefați. Cristofor I. Simionescu are contribuții științifice și în domeniul tehnologiei chimice a celulozei, hârtiei și fibrelor artificiale. Este autor a numeroase lucrări științifice.

Membru corespondent (2 iulie 1955) și membru titular (21 martie 1963) al Academiei Române; vicepreședinte al Academiei Române (1 martie 1974 - 2 februarie 1990) și vicepreședinte cu delegație de președinte al Academiei Române (3 iunie 1977 - 19 martie 1980); președinte al Filialei Iași a Academiei Române (1963 - 1974 și 1989 - 2001).

Biografie

Studii liceale la Suceava și Iași și superioare (Facultatea de Chimie Industrială) la Iași. În 1948 și-a susținut teza Contribuții la cunoașterea uleiurilor vegetale indigene, obținând titlul de doctor inginer în științe chimice. A fost preparator (1943), asistent (1944-1948), conferențiar (1948-1951), profesor și șef de catedră (din 1952), director de studii (1949-1951), prorector (1951-1952) și rector (1953-1976) la Institutul Politehnic "Gh. Asachi" din Iași; șef al Secției de Chimie Macromoleculară (1956-1970) și director (1970-2000) al Institutului de Chimie Macromoleculară "P. Poni" din Iași. Paralel cu activitatea didactică, desfășoară o bogată muncă științifică, efectuând și conducând numeroase cercetări în domenii ale chimiei organice și macromoleculare, chimiei lemnului și stufului, chimiei și tehnologiei celulozei, chimiei polizaharidelor, mecanochimiei polimerilor, plasmochimiei, sintezei și studiului unor precursori ai materiei vii etc.

Este autorul unor studii privitoare la speciile de lemn ce cresc pe teritoriul României, mai ales speciile cu dezvoltare rapidă (plop, salcie), în vederea valorificării materiilor prime, și al unor cercetări privind tehnologia hârtiei (procedeul alcalin de încleiere a hârtiei), obținerea hârtiilor sintetice și semisintetice și a hârtiei cu proprietăți speciale. De numele său se leagă contribuțiile aduse la sinteza mecanochimică a compușilor macromoleculari (poliamide-poliesteri), complexarea cu metale pentru obținerea polimerilor semiconductori, grefarea compușilor macromoleculari pe cale mecano-chimică. A dezvoltat chimia de sinteză a unor compuși macromoleculari proveniți din acetilenă și derivați cu proprietăți semi- și fotoconductoare. A elaborat teoria conducției în compuși organici. De mare însemnătate sunt cercetările în domeniul copolimerizării și al obținerii copolimerilor secventați. A inițiat cercetări într-un nou domeniu: sinteza polimerilor prin metode ionice pe cale electrochimică. Este autorul unor studii privitoare la structura fizică a compușilor macromoleculari naturali și sintetici, efectuate pe calea degradării menajate a polimerilor: hidroliză, degradare termică.

Rezultatele cercetărilor sale le-a făcut cunoscute în numeroase cărți și studii, între care:

• Chimia lemnului în R.P.R. (1964)
• Chimia stufului (1966)
• Mecanochimia compușilor macromoleculari (1967)
• Stadiul actual al cercetării din domeniul grefării celulozei (1967)
• Fracționarea compușilor macromoleculari (1969)
• Chimia lemnului și a celulozei (2 vol., 1972-1973)
• Chimia lemnului în România. Plopul și salcia (1973)
• Tratat de chimia compușilor macromoleculari (4 vol., 1973-1993)
• Chimia algelor marine (1974)
• Polimeri bicompatibili și biologic activi (1980)
• Enzime (1980)
• Proteine (1982)
• Originea vieții (1983)
• Chimie macromoleculară (1985)
• Poliacetilene (1987)
• Implicații bioenergetice ale coloranților (1988) ș.a.

A publicat și lucrări privitoare la istoria chimiei (Figuri de chimiști români, 1964) și la relația științe - filosofie precum și eseuri (Gânduri, 5 vol.). Este fondatorul și redactorul responsabil al revistei internaționale "Cellulose Chemistry and Technology" și al "Memoriilor Secțiilor Științifice ale Academiei Române", seria a IV-a. Membru al academiilor de științe din Chișinău (1991), al Academiei de Științe din New York, al Academiei Ungare de Științe, al Academiei Internaționale de Știință a Lemnului (IAWS), al Academiei Europene de Științe și Arte, al societăților de chimie din Franța și S.U.A., al Societății de Chimie Industrială din Paris etc. Doctor honoris causa al Institutului Chimico - Tehnologic din Sofia. A fost distins cu Medalia de Aur a Societății Americane de Chimie (1976) și cu Ordinul Național "Steaua României" în grad de mare ofițer (2000).

Distincții

În iunie 1969 i s-a conferit titlul de Om de știință emerit al Republicii Socialiste România „în semn de prețuire a personalului didactic pentru activitatea meritorie în domeniul instruirii și educării elevilor și studenților și a contribuției aduse la dezvoltarea învățămîntului și culturii din patria noastră”.